Echipa națională a Italiei a învins Anglia în finala EURO 2020, iar suporterii selecționatei lui Roberto Mancini au ieșit pe străzile din Roma pentru a petrece.
Selecționata Italiei a câștigat trofeul pus la bătaie la Campionatul European 2020 după finala jucată pe stadionul Wembley cu Anglia, scor 1-1 (3-2 după loviturile de departajare).
Suporterii echipei naționale a Italiei, care nu au putut face deplasarea la Londra pentru a vedea meciul cu Anglia, de pe stadionul Wembley, din cauza restricțiilor impuse de englezi, au ieșit în centrul Romei pentru a urmări partida pe mai multe ecrane uriașe.
Italienii au așteptat cu sufletul la gură ca favoriții lor să câștige meciul la loviturile de departajare, iar apoi au dat startul petrecerii pe străzile din Roma. Aceștia au scandat numele favoriților lor și s-au bucurat împreună pentru reușita selecționatei Italiei.
Echipa națională a Italiei a câștigat primul titlu de Campionat European, după cel din 1968. Primul trofeul continental obținut de „Squadra Azzura” a fost la ediția din 1968, astfel că performanța a fost repetată după 53 de ani.
Italia: Donnarumma – Di Lorenzo, Bonucci, Chiellini, Emerson – Barella, Jorginho, Verratti – Chiesa, Immobile, Insigne Rezerve: Sirigu, Meret, Locatelli, Belotti, Berardi, Pessina, Acerbi, Cristante, Bernardeschi, Bastoni, Florenzi, Toloi Selecționer: Roberto Mancini
Anglia: Pickford – Walker, Stones, Maguire – Trippier, Phillips, Rice, Shaw – Mount, Kane, Sterling Rezerve: Ramsdale, Johnstone, Grealish, Henderson, Rashford, Mings, Coady, Sancho, Calvert-Lewin, James, Saka, Bellingham Selecționer: Gareth Southgate
Stadion: Wembley (Londra) Arbitru: Bjorn Kuipers
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER